Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marcel Bărbuţ a finalizat programul de investiţii de 23 mil. euro început anul trecut

Publicat in Capital, joi 1 august 2013 ·

Procatorul de materiale de construcţii AdePlast, deţinut de omul de afaceri Marcel Bărbuţ, a pornit fabrica de vopsele şi tencuieli decorative de pe platforma industrială Ploieşti.

Cu această investiție, care se ridică la 3,2 miloane de euro, compania finalizează programul investitional de dezvoltare de peste 23 de milioane de euro demarat anul trecut. „Am construit fabrica de vopsele şi tencuieli decorative de la Ploieşti în aproape nouă luni, adică un timp record pentru o asemenea dezvoltare industrială. Am finalizat la termenele programate toate investiţiile pe care ni le-am propus pentru acest an şi, mai important, suntem în grafic cu obiectivele de business, la mijlocul anului având o creştere de 31% faţă de anul trecut”, a declarat Marcel Bărbuţ, proprietarul AdePlast.

Capacitatea de producţie a fabricii de la Ploieşti este de 50.000 tone pe an, în trei schimburi, egală cu cea de la Oradea. „La Ploieşti vom produce vopsele, tencuieli decorative şi amorse, având în pregătire şi o linie de lacuri şi emailuri pe bază de apă. În momentul de faţă Divizia de Vopsele a atins nouă procente din business-ul total al companiei, în cursul lunii iunie atingând nivelul de vânzări pe care l-am realizat în tot anul 2012”, a declarat Bogdan Pîrvu, managerul diviziei de vopsele a AdePlast.

Fabrica de vopsea de la Ploieşti va alimenta inclusiv exportul către Moldova, Ucraina, Bulgaria şi ţările arabe. „Luna trecută am deschis piaţa din Bulgaria, o piaţă consolidată pe zona de vopsea, iar de atunci comenzile au început să aibă o constanţă”, a precizat Pîrvu.

În luna martie, AdePlast a anunţat preluarea operaţiunilor Düfa pentru piaţa din România şi Bulgaria. „Cu Düfa funcţionăm pe un canal distinct de distribuţie. Aici avem brandurile bazate pe tehnologie germană cum sunt Dufa SuperWiess, WandWeiss şi WandFarbe şi altele binecun

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 9 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 10 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°