Grupul britanic de telecomunicaţii Vodafone îşi va restructura forma de organizare, proces în urma căruia subsidiarele din nordul, centrul şi sudul Europei vor fi comasate într-o singură entitate care va fi condusă de Philipp Humm, actualul CEO responsabil de operaţiunile din regiunea centrală şi de nord a continentului, scrie agenţia Thomson Reuters. „Aceste schimbări organizaţionale ne vor permite să îmbunătăţim serviciile pentru clienţi şi să ne dezvoltăm strategia comercială mai rapid şi mai eficient”, a spus Vittorio Colao, CEO-ul grupului Vodafone.
Reorganizarea va avea loc începând cu 1 octombrie, iar divizia din Turcia a operatorului telecom va fi încadrată în entitatea care gestionează operaţiunile din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia-Pacific, se arată în declaraţia companiei. În iunie 2012 Vodafone împărţise pieţele din punct de vedere geografic în regiunea Europei Centrale şi de Nord şi în regiunea Europei de Sud. În regiunea Europei Centrale şi de Nord erau incluse operaţiunile din Marea Britanie, Olanda, Irlanda, Germania, Cehia, România şi Turcia, iar regiunea Europei de Sud cuprindea operaţiunile grupului din Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Albania şi Malta.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.08.2013
Grupul britanic de telecomunicaţii Vodafone îşi va restructura forma de organizare, proces în urma căruia subsidiarele din nordul, centrul şi sudul Europei vor fi comasate într-o singură entitate care va fi condusă de Philipp Humm, actualul CEO responsabil de operaţiunile din regiunea centrală şi de nord a continentului, scrie agenţia Thomson Reuters. „Aceste schimbări organizaţionale ne vor permite să îmbunătăţim serviciile pentru clienţi şi să ne dezvoltăm strategia comercială mai rapid şi mai eficient”, a spus Vittorio Colao, CEO-ul grupului Vodafone.
Reorganizarea va avea loc