Fermierii bulgari pot accesa fonduri de pana la 6.500 de franci elvetieni (aproximativ 5.300 de euro) pentru a-si crea propriul brand de lactate, a spus Ivaylo Yotov, seful local al Agentiei de Securitate Alimentara din districtul Lovech, citat de Novinite.
Suma alocata in cadrul programului de cooperare bulgaro-elvetian se ridica la 65.000 de franci elvetieni, bani care pot fi utilizati pentru achizitia de echipamente, tehnologii si pentru alte investitii.
Potrivit lui Yotov, fermierii bulgari pot folosi laptele obtinut in gospodarie pentru a fabrica produse precum iaurt, diferite tipuri de branza, toate sub un brand propriu care va fi comercializat pe piata locala.
Potrivit Ordonantei 26 emisa de Ministerul Agriculturii din Bulgaria, crescatorii de animale nu isi pot comercializa produsele in marile lanturi de magazine, insa le pot vinde la ferma, magazine mici si piete.
Fiecare fermier va beneficia de consultanta din patea unui specialist in tehnologia lactatelor si in dezvoltarea si productia finita in industria lactatelor. In plus, acesta va primi suport in alegerea ambalajului potrivit si in etichetarea produsului finit.
Ca parte a programului de cooperare, zece fermieri bulgari vor beneficia de pregatire in cadrul unor ferme din Elvetia.
Pana acum, in cadrul proiectului a fost aprobat un proiect al unui fermier din satul Dalbok Dol care va primi suport pentru crearea propriului brand de iaurt.
Bulgaria: fiecare ferma detine in medie 5 vaci pentru lapte Potrivit datelor Euromonitor, Romania detine cea mai mica concentratie de vaci pentru lapte per exploatatie agricola din Uniunea Europeana (trei vaci de lapte per exploatatie), in timp ce in Bulgaria media este de 5 capete pentru o ferma. Cele mai mari concentrarii se gasesc in Danemarca (141 de vaci de lapte per ferma), Marea Britanie (122) si Cipru (111).
In