Traficul pe drumul Focşani- Brăila a fost oprit miercuri mai bine de jumătate de oră din pricina unui şofer fumător care a aruncat o ţigară pe geam, iar chiştocul a ajuns în paiele din remorca unui camion.
Traficul pe drumul Focşani- Brăila a fost oprit ieri mai bine de jumătate de oră din pricina unui şofer fumător care a aruncat o ţigară pe geam, iar chiştocul a ajuns în paiele din remorca unui camion, scrie ziaruldevrancea.ro.
Un camion plin cu baloţi de paie a luat foc miercuri după-amiază în mers, la intersecţia drumului naţional Focşani – Brăila şi intrarea în cartierul Mîndreşti.
Timp de jumătate de oră traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers, astfel încat coada de maşini a ajuns pană la un kilometru.
Conducătorul auto a oprit în momentul în care a fost atenţionat că din spatele maşinii, acolo unde avea cateva sute de baloţi de paie, iese fum. "O maşină care circula în spatele meu mi-a făcut semn că din spatele camionului iese fum. De fapt focul a cuprins baloţii aflaţi în remorcă.Am încercat să îndepărtăm remorca pentru ca focul să nu cuprindă şi paiele din camion, dar nu am reuşit", ne-a declarat Robert Spînu, şoferul camionului.
Acesta a cerut ajutorul pompierilor, sunând la 112.
(Sursa: realitatea.net) Traficul pe drumul Focşani- Brăila a fost oprit miercuri mai bine de jumătate de oră din pricina unui şofer fumător care a aruncat o ţigară pe geam, iar chiştocul a ajuns în paiele din remorca unui camion.
Traficul pe drumul Focşani- Brăila a fost oprit ieri mai bine de jumătate de oră din pricina unui şofer fumător care a aruncat o ţigară pe geam, iar chiştocul a ajuns în paiele din remorca unui camion, scrie ziaruldevrancea.ro.
Un camion plin cu baloţi de paie a luat foc miercuri după-amiază în mers, la intersecţia drumului naţional Focşani – Brăila şi