Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai lungă PEȘTERĂ din Carpații Orientali va fi deschisă pentru turiști

Publicat in 7Est, joi 1 august 2013 ·

Peştera Tăuşoare, care deţine recordul de lungime din Carpaţii Orientali şi care era închisă până acum publicului, va putea fi vizitată de turişti în schimbul unei taxe de 20 de lei.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat, în şedinţa de miercuri, tarifele de vizitare, filmare şi fotografiere a ariei naturale protejate Peştera Tăuşoare.

Consilierii judeţeni au stabilit un tarif de vizitare de 20 de lei/persoană/tură, un tarif de filmare în scop comercial, pentru filme documentare, reclamă şi publicitate distribuite la nivel local de 100 de lei, la nivel regional de 150 de lei, la nivel naţional de 200 de lei, iar la nivel internaţional de 500 de lei.

Peştera Tăuşoare, cea mai lungă din Carpaţii Orientali

Peştera Tăuşoare, descoperită în 1955 de învăţătorul Leon Bârte, are cea mai mare lungime a galeriilor din Carpaţii Orientali. Într-o sală aflată la peste 4 kilometri şi jumătate distanţă de intrarea în peşteră se află o cascadă de 15 metri înălţime. În peşteră sunt 300 de metri de galerii active, străbătute de râuri subterane. Ea are statut de arie protejată din anul 2007 şi este totodată rezervaţie ştiinţifică datorită multitudinii elementelor cu ocurenţă rară în peşterile României sau cu caracter de unicat, care necesită măsuri de protecţie şi conservare deosebite.

Peştera Tăuşoare ascunde o succesiune de galerii care se întind pe aproape 17.000 de metri.

În Peştera Tăuşoare se găsesc minerale de gips, numite anthodite sau flori de gips, aici aflându-se cea mai mare concentrare de formaţiuni de gips din peşterile ţării. A fost identificată prezenţa mineralului "Mirabilit", unic în peşterile din România şi găsit doar în câteva peşteri din lume, dar şi a "Bilelor de Tăuşoare", sfere de calcar care reprezintă un fenomen unic în peşterile lumii.

Peştera Tăuşoare este singura din Carpaţii Orientali în care au fost g

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele României, Nicușor Dan, îl numește pe profesorul Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 33 minute
Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani. Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 8 iulie 2025, decretul de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politic

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 50 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Timişoara: Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată, unde a slujit Laszlo Tokes

News.ro acum 20 minute
Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta. „La data de 8 iulie 2025, în jurul orei 00:25, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°