Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INAGURARE MARCA USL: Maternitate nouă fără aer condiţionat, lift și lucrări făcute de mântuială

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 august 2013 ·

Astăzi, liderii USL Mehedinţi au inaugurat, cu fast comunist, Blocul Materno-Infantil din Drobeta Turnu Severin sau Maternitatea nouă cum este cunoscută.

Panglica inaugurală a fost tăiată de către preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Duicu, primarul municipiului, Constantin Gherghe şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Doina Borugă, asistaţi de proaspătul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, mehedinţeanul Cristian Buşoi.

Cu alaiul uselist după ei, aşa cum le place, înainte de tăierea panglicii, liderii momentului s-au plimbat mai întâi prin secţia de primiri urgenţe proaspăt vopsită, apoi au luat la pas clădirea noii maternităţi pentru a vedea doar nişte săli goale, întrucât dotarea se lasă aşteptată.

După câteva minute de alergătură a apărut efectul de saună deoarece clădirea nu este prevăzută cu aer condiţionat, iar când au dorit să coboare cu liftul au avut surpriza să constate că erau montate doar uşile. Chiar dacă este vorba de constructori diferiţi, metoda recepţiei finale doar cu uşi de lift... fără lift se aplică pentru a doua oară în Drobeta Turnu Severin, prima fiind la inaugurarea eurogării unde s-au păpat bani de către toate guvernările.

Vizita s-a încheiat cu o conferinţă de presă într-o sală de şedinţe în care, alături de presă, nu au avut loc prea mulţi uselişti curioşi ci doar cei care au dorit să se laude cu o construcţie începută în 1990 şi dată uitării până în 2009, şi în care s-au investit 590 miliarde de lei vechi, cu un milion de euro mai mult decât valoarea licitată.

Au luat banii, dar nu au furnizat serviciile

Reprezentantul firmei constructoare SC Confort SA, Georgică Cornu, nu a reuşit să explice de ce nu e aer condiţionat şi lift şi nici dacă se va rezolva această situaţie, pe surse aflând că sumele pentru aceste utilităţi au fost încasate. Trebuie spus că

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°