Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat că a prins un somn uriaş, de circa 57 de kilograme, în râul Pripiat din regiunea Gomel, una din cele şase provincii belaruse.
„Eu personal am prins un somn de 57 de kg! De fapt, am prins chiar trei, primii doi cântărind 24 şi, respectiv, 7 kilograme“, s-a lăudat preşedintele belarus chiar în faţa miniştrilor săi, în timpul unei şedinţe a guvernului de la Minsk, consacrată îmbunătăţirii normelor de vânătoare şi pescuit, conform imaginilor difuzate de televiziunea locală ONT, şi preluate de Ria Novosti.
Nu demult, în râul Pripiat în genere nu era peşte, a recunoscut liderul belarus, indicând că, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. „S-a făcut ordine acolo. Acum bagi mâna în apă şi peştele te prinde de deget“, a exclamat ultimul dictator al Europei, Aleksandr Lukaşenko, care a recunoscut că îi place să pescuiască încă din copilărie.
Râul Pripiat, afluentul drept al Niprului, trece prin sudul Belarus şi, parţial, prin zona de excludere de lângă centrala nucleară de la Cernobîl.
Săptămâna trecută, Kremlinul a postat pe site-ul său mai multe fotografii şi o înregistrare video care îl arată pe preşedintele Vladimir Putin prinzând o ştiucă de 21 de kg.