Curtea de Apel Cluj a respins miercuri, ca nefondat, recursul declarat de cele trei persoane cercetate în cazul furtului de cupru catodic de la depozitul din Var al Administraţiei Naţionale a Rezervelor Statului, arestate preventiv săptămâna trecută.
Angajatul depozitului din Var care a furat cele peste 3 tone de cupru catodic, pe care l-a vândut apoi unei familii din Gilău contra sumei de 3.000 de euro, a făcut recurs la măsura arestului preventiv dispusă de Tribunalul Sălaj.
Acelaşi demers l-au făcut şi cei doi soţi din Gilău care au cumpărat cuprul furat de acesta şi au încercat să-i mituiască pe poliţiştii care au verificat autoutilitara cu care transportau marfa.
Cererile de eliberare din arest au fost judecate de magistraţii Curţii de Apel Cluj, care au decis să le respingă pe motiv că sunt nefondate. Prin urmare, cei trei vor rămâne, cel puţin deocamdată, în arestul IPJ.