Nu mai departe de un an de zile, când Europa asista ultragiată la surprinzătoarea schimbare de putere din România şi la atacul concertat la adresa principiilor şi instituţiilor-cheie ale statului de drept, oficialităţi şi organizaţii importante din UE vorbeau despre cât de importantă e respectarea legii pentru bunul mers al unei ţări şi al unei democraţii.
Discursul nu era, desigur, unul de noutate, căci şi intrarea întârziată în Uniunea Europeană, şi amânarea sine die a intrării în Spaţiul Schengen, şi nemulţumirile manifestate constant de investitorii străini prezenţi în România, şi rezervele celor care iau în calcul afaceri în ţara noastră vizează, invariabil, tematica predictibilităţii legislative, a respectării legii şi a luptei împotriva corupţiei. Dacă nu am capitalizat mai bine, financiar şi emoţional, deschiderea cu care am fost întâmpinaţi de către Occident, după căderea comunismului, e pentru că nu am reuşit să dăm legalităţii locul pe care îl merită într-o societate care îşi vrea (mai) binele. Ne-am amăgit, mai bine de două decenii, că suntem o ţară frumoasă, ofertantă şi plină de resurse şi am aşteptat în zadar, de multe ori, ca aceste argumente să fie suficiente şi decisive pentru ca marile companii să investească în România şi să ne facă părtaşi la prosperitatea la care am visat vreme de jumătate de secol, pe timpul comunismului. Da, suntem o ţară frumoasă, ofertantă şi plină de resurse, iar asta se vede cu ochiul liber. E un fapt atât de evident, încât el nu e doar la îndemâna investitorilor cu expertiză şi bun simţ, ci şi a speculanţilor şi ţeparilor, la îndemâna trişorilor şi a aventurierilor de tot felul. Iar dacă pentru investitorii serioşi, fragilitatea legii şi coruptibilitatea sistemului din România sunt factori de risc, care îi ţin departe de oportunităţile de aici, pentru aventurieri, abia aceste condiţii de