Autor: Virgil Burlă
Peste o săptămână, un judecător militar va decide soarta lui Marin Pârvulescu, securistul care l-a anchetat pe disidentul Gheorghe Ursu.
Magistraţii de la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti vor judeca plângerea depusă de fiul fostului disident Gheorghe Ursu împotriva unui torţionar al tatălui său. În urmă cu o săptămână, procurorul de şedinţă a cerut ca reclamaţia lui Andrei Ursu să fie analizată de o instanţă civilă. Solicitarea era împotriva unei soluţii de NUP (neîncepere a urmăririi penale) prin care s-a decis că securistul Marin Pârvulescu nu mai poate fi tras la răspundere deoarece a trecut prea mult timp de la producerea faptelor. Cererea procurorului de şedinţă a fost respinsă ieri, următorul termen fiind stabilit pentru 7 august.
Tergiversări fără limită
Judecarea acestei cereri a fost pasată între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Militar Teritorial, fără multe explicaţii. La fel au procedat şi procurorii care au invocat fel de fel de pretexte pentru NUP, după ani de zile de aşa – zise ”„cercetări”.
Faţă de aceste soluţii bizare, am încercat să obţinem un punct de vedere de la şeful Parchetelor Militare, colonelul Ion Vasilache. Ne-a cerut să revenim după o jumătate de oră deoarece se află întro întâlnire. Nu a mai răspuns la telefon. Pe 7 august, judecătorul militar care are repartizată această plângere poate să respingă acţiunea şi să închidă definitiv procesul.
Fiul lui Gheorghe Ursu adresează de zeci de ani cereri procurorilor pentru a-l trimite în judecată pe Marin Pârvulescu, unul dintre torţionarii tatălui său. Inginerul Gheorghe Ursu a decedat în noiembrie 1985, în arestul Miliţiei, în urma unei bătăi primite de la doi deţinuţi de drept comun. Autorul moral al crimei este însă Marin Pârvulescu, anchetatorul lui Ursu. Până acum, în cazul morţii disidentului Ursu au fost judecaţi col.(