Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De anul viitor sanse de angajare pentru cei cu dizabilităţi

Publicat in Observator de Constanta, vineri 2 august 2013 ·

Cele mai multe persoane cu dizabilităţi din judeţul Constanţa nu sunt instituţionalizate, iar de la anul vor avea o şansă să se integreze pe piaţa muncii. Potrivit statisticilor, mai bine de trei procente din populaţia judeţului Constanţa suferă de un handicap, numărul celor cu dizablităţi ajungând la peste 16.300 de persoane. Din numărul total al acestora, 1.500 sunt copii, iar 15.000 sunt adulţi, cu precădere femei.

Pe această temă, astăzi, de la ora 10.00, are loc conferinţa regională „Economia socială, o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi“, cofinanţat din Fondul Social European. Organizatorii acestui eveniment spun că întâlnirea de astăzi are ca scop informarea persoanelor cu dizabilităţi, ONG-urilor şi, mai ales, angajatorilor că, începând cu anul 2014, conform unor directive europene, agenţii economicii sunt obligaţi să încadreze în muncă persoanele cu dizabilităţi. Până atunci, specialiştii trebuie să identifice sectoarele exacte în care aceştia se pot integra şi să formeze centre de consiliere.

Întâlnirea are drept scop reunirea, într-un cadru mai puţin formal, a persoanelor care fac parte din grupul-ţintă al proiectului. Este vorba despre cursanţi, formatori, reprezentanţi ai O.N.G.-urilor, potenţiali angajatori şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi ai autorităţilor, în vederea discutării celor mai importante probleme legate de economia socială şi de posibilităţile reale pe care persoanele cu dizabilităţi le au pentru integrarea pe piaţa forţei de muncă.

Rata persoanelor cu dizabilităţi, calculată la populaţia judeţului Constanţa, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, este de 3,53%.

Specialiştii constănţeni susţin că, după gradul de handicap, 5.000 au grad de handicap grav, 9.435 accentuat, 1.864 mediu şi patru uşor. Din numărul total al persoanelor cu handicap care sunt angajate în judeţul Constanţa, respectiv 68

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 10 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 8 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°