Cultivarea. distribuția și consumul de marijuana vor fi legale de în Uruguay. Schimbarea legislativă se va produce în câteva săptămâni, scrie The Telegraph citând surse guvernamentale.
În prezent, conform legislației, consumul de marijuana în Uruguay este legal, însă cumpărarea, viderea și cultivarea sunt ilegale. Odată intrată în vigoare noua lege, contradicția va fi eliminată.
Legalizarea drogurilor ușoare are ca scop supravegherea surselor astfel încât consumatorii să nu fie expuși bolilor. Cum distribuția de marijuana este ilegală, mare parte a tranzacțiilor se fac pe stradă, iar piața este monopolizată de câteva găști.
”Vânzarea de marijuana reprezintă 60% din veniturile reaizate din activități ilicite la nivel mondial. Prin legalizare am retrage miliarde de dolari din mâinile persoanelor care trăiesc din activități ilegale”, spune Niall Franklin, directorul executiv al Law Enforcement Against Prohibition (LEAP), o organizație mondială care suține legalizarea canabisului.
Odată intrată în vigoare legea, consumatorii de canabis din Uruguay vor putea obține o licență prin care pot procura, vinde și cultiva canabis. Proiectul mai trebuie să primească acceptul Senatului înainte să devină lege.
TOP 3 RECOMANDĂRI:Duşa: Spaţiul aerian al ţării este forţat ZILNIC de avioane neidentificate sau FĂRĂ APROBARE de survol | VIDEOEXCLUSIV. Cum funcţiona REȚEAUA teroristului Omar Hayssam. 50 de FIRME au format o CARACATIȚĂ de tip MAFIOTSFIDARE. CRIMINALI în SERIE ai regimului comunist sunt PLĂTIȚI cu BANI GREI de statul român | VIDEO
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:EROTISM în secolul al 17-lea. MANUALUL SEXUAL japonez care încă ŞOCHEAZĂ | GALERIE FOTO
Pozele care îți vor trezi cele mai frumoase AMINTIRI. Cele mai POPULARE obiecte din ANII '90. Îți mai aduci aminte de ele? | GALERIE FOTO Prima dată l-au mâncat SĂRACII. Ce este