O naţiune lipsită de o viziune asupra destinului său istoric şi mai ales, asupra relaţiei sale cu Dumnezeu, va eşua şi într-un sfârşit, va pieri de pe faţa pământului.

Hotărârea de a scrie aceste rânduri (oarecum inspirate dintr-un articol mult mai detaliat, a cărui publicare este aşteptată zilele următoare în paginile virtuale ale unei platforme naţional-creştine) mi-a fost determinată de două discuţii avute cu persoane aflate în zone socio-profesionale radical diferite: un taximetrist (fost tehnician, de tânăr aruncat în şomaj de la o întreprindere de stat privatizată acum aproape un deceniu în beneficiul unui investitor străin care a vândut la fier vechi ce se putea şi a plecat când nu a mai avut ce vinde) şi un profesor (implicat în managementul învăţământului preuniversitar privat, cu rezultate excepţionale obţinute de elevii săi la olimpiade naţionale, cu promovabilitate la bacalaureat mult peste media naţională, lider de ONG şi unul dintre puţinii luptători ai comunităţii mele împotriva birocraţiei şi corupţiei din şcoala românească).

Concluzia acestor minunate întâlniri (spun minunate pentru că este un sentiment extraordinar să descoperi în semenii tăi români puterea de a înţelege şi de a mărturisi adevărul despre soarta Naţiunii şi a Ţării) a fost însă comună: Naţiunea şi-a pierdut demnitatea, Ţara este în prag de faliment şi transformată în colonie, Uniunea Europeană a eşuat în misiunea asumată de a dărui naţiunilor europene bunăstarea şi dreptatea socială, transformându-se într-un instrument al marelui capital bancar şi al corporaţiilor multinaţionale.

Firesc, i-am întrebat: ce este de făcut? Răspunsurile, deşi diferite ca formă (taximetristul s-a exprimat în cuvinte simple, cu puţine argumente economice, politice, dar cu o sinceritate evident născută din suferinţa unui om care face taximetrie 12 ore pe zi pentru a întreţine o familie c