Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de mult costă să trăieşti în sărăcie. Cel mai scump oraş din lume pentru expaţi se află în Africa

Publicat in Antena 3, joi 1 august 2013 ·

Pentru a doua oară în trei ani, oraşul african Luanda a obţinut titlul de cel mai scump oraş din lume pentru expaţi. În timp ce cea mai mare parte a populaţiei trăieşte într-o sărăcie extremă la marginea oraşului, în centru, automobilele Porsche Cayenne împart şoselele cu Cadillac-uri Escalade şi ultimul model de Range Rover. Iar Hugo Boss are un succes atât de mare aici, încât a fost nevoit să deschidă un al doilea magazin, la numai câţiva paşi de primul.

Persoanele care nu sunt familiarizate cu Luanda ar putea fi suprinse de locul pe care îl ocupă în clasamanetul celor mai scumpe oraşe. Nu s-ar aştepta ca Tokyo, New York sau Moscova să fie surclasate de oraşul african.

De ce este Luanda cel mai scump oraş pentru expaţi?

În Luanda, salariul unui expat, cu experienţă profesională medie, poate ajunge la 10.000 de dolari pe lună.

Luanda este capitala celui de-al doilea mare productor de petrol din Africa (Angola), fiind de asemenea un centru de putere economică şi politică în ascensiune. Cu toate acestea, Angola a trecut printr-un război civil ce a durat 27 de ani şi care i-a „mutilat” infrastructura şi abilitatea de a-şi produce singură hrana. În consecinţă, aproape toate produsele care se vând în Luanda sunt importate. Taxele de import şi monopolul companiilor care se ocupă cu aprovizionarea ridică preţurile alimentelor şi serviciilor la un nivel astronomic.

Preţul unei mese la restaurant este de minimum 100 de dolari de persoană, incluzând aperitivele şi băuturile.

În ceea ce priveşte cazarea, preţul unei nopţi la un hotel de cinci stele nu coboară sub 500 de dolari, informează CNN.

Citeşte mai multe despre: Luanda cel mai scump oras pentru expati africa Angola

Pentru a doua oară în trei ani, ora

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum 43 minute
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 29 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu după ce un chirurg a fost acuzat de mai mulți colegi că tratează în stare de ebrietate pacienţii

G4Media acum 17 minute
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru Agerpres, că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi,

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum o ora
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum o ora
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 3 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum 33 minute
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Măsurile PSD susțin revitalizarea industriei românești: se redeschid uzine mari și combinate siderurgice

Ziua News acum 48 minute
Industria este un sector economic cheie și care a fost afectat de multiple transformări de-a lungul anilor. Acum, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri și investiții menite să revitalizeze industria grea românească, având în

Pedro Sanchez: Spania va recunoaște statul Palestina cu Ierusalimul de Est drept capitală

Wall-Street.ro acum o ora
Spania va recunoaşte statul Palestina, care va include Fâşia Gaza şi Cisiordania, unificat sub conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene şi cu Ierusalimul de Est drept capitală, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează Agerpres. "Si

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°