Există oameni care iubesc pînă la moarte un club. Iar aceasta nu este o metaforă!
De regulă, se poate îngăima ceva. E vorba de regula după care orice comentator e comentator pentru că ştie să îngaime ceva pe orice subiect. De data asta, nu se poate. Se pot doar aminti faptele. Un bărbat de 54 de ani a aflat că mai are cîteva zile de trăit. Cancer terminal. Omul era din copilărie fan Feyenoord. Şi a cerut să încheie aşa. Nu şi-a dorit cu ultima putere o masă bogată de adio sau o ţigară de foi şi de soi, sau o noapte de amor. Şi-a dorit să fie dus pe stadionul De Kuip, să calce pe gazon, să vadă tribunele şi să fie aproape de echipă, la primul antrenament oficial al sezonului. Medicii i-au dat un pat mobil şi prietenii l-au împins pînă la marginea gazonului.
Apoi, au început să curgă minunile. În tribune aşteptau cîteva mii de fani. La vederea patului mobil, peluza a izbucnit în petarde şi focuri bengale. Un baner uriaş cu fotografia suporterului muribund a acoperit un sector întreg de tribună. Şi, deodată, bolnavul s-a ridicat! Şocul l-a aruncat în picioare. Nu e clar cum şi cu de unde puteri, dar omul a înaintat în pas clătinat pînă la peluză, a cîntat cu tribuna, a plîns, a ascultat, a bătut aerul cu pumnul şi şi-a dus braţul drept la inimă. Jucătorii şi antrenorul lor, marele Ronald Koeman, s-au adunat şi l-au îmbrăţişat pe rînd. Apoi, omul a făcut cale întoarsă spre pat. Patul a fost dus înapoi, la spital.
După trei zile, omul a murit. Se poate crede că a murit fericit. Şi mai departe? Mai departe se deschide ceva, dar nu e clar ce. Cineva va îndrăzni să spună că e o prostie să alegi un stadion şi un club de fotbal pentru a-ţi lua adio de la viaţă. Aşa e. E stupid să pleci din lume lăsînd în urmă doar voinţa de a iubi un club pînă la moarte. Episodul de pe stadionul De Kuip spune mult despre o epocă redusă la jocuri pe iarbă, zei în tricou şi
