La Bistriţa, anul acesta cel mai mult mi-a plăcut la Tăşuleasa (Piatra Fîntînele). O stare de bine m-a cuprins în acea după-amiază: să şezi rezemată de o buturugă pe o pajişte în soare, să te joci cu un căţel mic şi alb (asistent-şef la Tăşuleasa, după spusele managerului de proiect), să îl asculţi pe Attila Bartis vorbind despre viaţă, limbă, literatură, exil, în timp ce tu şezi în linişte pe o altă margine de buturugă, urmărind apusul soarelui, să fii înconjurată de prieteni dragi, să asculţi poeţi citind din propriile versuri, să stai în jurul focului şi, la miezul nopţii, să o asculţi pe Ada Milea cîntînd, să bei vin şi să asculţi tot felul de poveşti – iată cum se întrupează binele la şi pe lîngă Bistritz.
La fel de mult m-a bucurat însă şi drumul spre Bistritz, cu doi prieteni şi o maşină, pornind cu noaptea în cap, trecînd prin sate cu nume mustind de întîmplări sau parcă uitate de lume: Dumbrăvioara, Rotbav, Saschiz, Buneşti etc. Pe lîngă coline şi peisaje de un verde orbitor, căpiţe de fîn stufoase, pe stîlpi am numărat cam 20 de berze. Sîmbătă dimineaţa m-am întîlnit prin Bistritz cu vreo 20 de mirese, sau, cine ştie, m-am zăpăcit la numărătoare şi unora poate le-am socotit dublu rochiile înfoiate, din turnul bisericii evanghelice, singurul cu lift de la Viena pînă la Moscova. Din turn, în timp ce număram alte 9 turle de biserică, m-am întrebat dacă poate cele 20 de berze erau de fapt cumva legate de cele 20 de mirese şi dacă la Bistritz, de Sfîntul Ilie, nunţile aduc mai mult noroc. Ploaia caldă şi deasă, din acea după-amiază, belşug tot tre’ să le aducă.
La Bistritz m-am bucurat că am aflat şi eu ce înseamnă o ceteră, o contră şi o gordună şi, chiar dacă şi acum s-ar putea să le încurc, că sună bine mînuite de trio-ul tradiţional din Sîngeorz-Băi într-o sinagogă ştiu sigur. La fel de sigur cum ştiu ce bine sună muzica măiestrită de Ion Po
