A făcut înconjurul presei, zilele acestea, informaţia potrivit căreia Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc cere Parchetulu ide pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.
Însă, înclin să cred, nu informaţia în sine a captat atenţia, cât atitudinea acestuia. Contactat de presă, acest ticălos – unul dintre torţionarii de top ai regimului comunist – s-a dezlănţuit împotriva jurnaliştilor, încercând să-i lovească, atât cât îi mai permit cei 88 de ani, şi înjurându-i crunt, blasfemiator. Pe majoritatea românilor nu cred că îi mai interesează ca acest individ să răspundă pentru ceea ce a făcut (şi) în faţa Justiţiei pământene. Dacă majoritatea de care vorbesc ar fi fost interesată de condamnarea acestuia – şi a altora asemenea lui – în primul rând, nu ar fi votat cum a votat în celebra “Duminică a orbului” din mai 1990. Dacă majoritatea ar fi gândit aşa, nu ar fi contribuit, 21 de ani mai târziu, la un rezultat năucitor înregistrat în urma unui sondaj de opinie realizat de I.I.C.C.M.E.R. şi C.S.O.P. Era cu puţin timp înainte de împlinirea a 21 de ani de la momentul Decembrie ’89, când acel sondaj arăta că 44% dintre românii intervievaţi considerau comunismul o idee bună, dar prost aplicată. Şi mi-e teamă că acel răspuns nu a fost neapărat un vot de blam dat întregii clase politice succedate la putere în ultimii 21 de ani, cât o activare selectivă a memoriei colective, care a dus la o idealizare a acelui regim politic.
E foarte bine că se cere, acum, începerea urmăririi penale împotriva lui Alexandru Vişinescu. Cu toate că e târziu, extrem de târziu. Deşi omorul a fost declarat infracţiune imprescriptibilă, este greu de crezut că timpul
