Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii din cinci administraţii fiscale din Arad au reluat protestele. Ghişeele pentru public, închise

Publicat in Gandul, joi 1 august 2013 · ·

Aproximativ 300 de angajaţi au oprit lucrul în jurul orei 9.30 şi s-au adunat în faţa sediului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Arad, printre protestatari numărându-se angajaţii adminstraţiilor fiscale din Pecica, Nădlac, Curtici şi Pâncota, care ar urma să se defiinţeze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Arad, toate ghişeele de relaţii cu publicul au fost închise, doar cel de Încasări Trezorerie fiind deschis, însă liderii sindicali spun că nu ştiu pentru cât timp, fiind posibil ca şi acesta să fie închis.

Potrivit liderului sindical judeţean al lucrătorilor din Finanţe, Ioan Trifa, administraţiile fiscale din Pecica, Nădlac, Curtici şi Pâncota au fost închise complet, joi dimineaţă, iar la celelalte filiale din judeţ au loc acţiuni de solidarizare, în total protestând aproximativ 500 de salariaţi.

"Nu ştim cât va dura acţiunea, fiind una spontană. Dimineaţă au fost serviţi la ghişee cei care au reuşit să intre în sediul din Arad", a declarat Trifa.

Protestatarii stau în faţa sediului din municipiu, dar nu scandează, în timp ce pe poarta de la intrare au pus un afiş pe care scrie "Protest spontan".

Aproximativ 500 de angajaţi ai administraţiilor fiscale din judeţul Arad au protestat, miercuri, timp de o oră, faţă de restructurările anunţate, aceştia afirmând că vor fi daţi afară 98 de salariaţi, însă ghişeele au fost deschise pentru public pe perioada acţiunii.

Protestul a fost spontan, conform liderilor sindicali, şi s-a desfăşurat în toate administraţiile fiscale din judeţul Arad, participând majoritatea angajaţilor, cu excepţia celor care lucrau la ghişee.

Acţiunea a avut loc în timpul programului de lucru, între orele 15.00 şi 16.00, angajaţii adunându-se pe holurile instituţiilor sau în faţa sediilor, fără a scanda.

La sediul din municipiul Arad, aproximativ 200 de angajaţi s-au adunat pe h

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 3 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Fost crainic al clubului Dinamo, reţinut după ce a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot

Libertatea acum 30 minute
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzat că a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Incidentul șocant s-a petrecut în urmă

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Mai multe magazine din Capitală închise de ANPC. Vindeau ilegal țigări minorilor. Amenzi uriașe

Ziare.com acum 2 ore
ANPC a efectuat joi, 19 septembrie, mai multe controale la magazine din București pentru a verifica dacă se vând țigări minorilor. Au fost descoperite 13 astfel de unități. ANPC a suspendat, joi, 19 eptembrie, activitatea a 13 magazine din București

ANPC a suspendat activitatea a 13 magazine din Bucureşti pentru vânzarea ilegală de tutun către minori / Au fost date amenzi de aproape 150.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au suspendat pentru 30 de zile activitatea a 13 magazine din Bucureşti, pentru vânzarea ilegală de tutun către minori şi au dat amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei. Print

Șoferul care a murit în accidentul grav din Capitală era soțul femeii stropite cu benzină în Parlament / El era angajat SPP

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a murit joi dimineața după ce nu a acordat prioritate unui tramvai pe Șoseaua Progresul din București era soțul femeii care a fost stropită cu benzină de bărbatul care a dat foc, marți, unei încăperi din Palatul Parlamentului, scrie ob

Fostul şef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, pus sub învinuire pentru spionaj în favoarea Rusiei

Adevarul acum 35 minute
Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, a fost pus sub învinuire în dosarul cu privire la pretinsele acțiuni de spionaj în interesul Rusiei, conform Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Specia

Soțul celei mai bogate femei din Rusia a fost reținut. Ce legătură are bărbatul cu atacul armat de lângă Kremlin

Ziare.com acum 2 ore
Soţul celei mai bogate femei din Rusia a fost arestat la data de 19 septembrie 2024 și este acuzat de crimă. Suspectul se numește Vladislav Bakalciuk, a anunțat agenția Reuters citată de Agerpres. Vladislav Bakalciuk, soţul celei mai bogate femei di

Helmut Duckadam a fost dus de urgență la Spitalul Universitar și operat pe cord deschis

Libertatea acum 5 ore
Helmut Duckadam, în vârstă de 65 de ani, a ajuns joi, 19 septembrie, la Spitalul Universitar, unde are programată o operație pe cord deschis, informează Gazeta Sporturilor.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la OCDE: România îşi reafirmă angajamentul de a juca un rol central în tranziţia energetică europeană prin iniţierea şi promovarea proiectelor de extindere a capacităţilor nucleare

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebatian Burduja, a reprezentat România în cadrul evenimentului „Roadmaps to New Nuclear 2024” la sediul OCDE din Paris, evenimentul anual al Agenţiei pentru Energie Atomică (NEA), care reuneşte lideri mondiali din domeniul energ

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/18°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

21°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°