Reţeaua de socializare Twitter a anunţat miercuri că numărul cererilor de informaţii, din partea unor guverne, despre utilizatori de-ai săi a continuat să crească în prima jumătate a anului, autorităţile americane formulând peste trei sferturi din aceste solicitări, relatează AFP.
Guvernele au formulat în total 1.157 de cereri de informaţii despre conturi de Twitter, dintre care 78% provin de la Statele Unite, potrivit unui raport în domeniul transparenţei publicat de reţeaua de socializare. Twitter a precizat că a furnizat autorităţilor americane ceea ce solicitau în 67% din cazuri.
Numărul de cereri din partea unor guverne a continuat să crească în fiecare dintre cele trei rapoarte în domeniul transparenţei publicate de Twitter de la începutul anului trecut, precizează reţaua.
Acesta era de 1.009 în al doilea semestru din 2012 şi de 849 în primul semestru.
În prima jumătate a lui 2013, Japonia a rămas a doua pe lista ţărilor care au cerut cele mai multe informaţii despre utilizatori ai site-ului, reprezentând 8% dintre solicitări (faţă de 6% în perioada iulie-decembrie 2012).
Reţeaua de socializare, cu sediul la San Francisco, în California (vest), a anunţat că cererile erau legate în general de anchete penale, precizând că legea îi interzice să dezvăluie conţinutul informaţiilor reclamate de către autorităţi.
Acest nou raport este întocmit de către Twitter în contextul în care dezvăluiri supărătoare ale lui Edward Snoden despre programe de supraveghere a comunicaţiilor de către Guvernul american au afectat Internetul şi lumea reţelelor de socializare.
"O discuţie importantă a început asupra extinderii informaţiilor pe care firmele ar trebui să fie autorizate să le furnizeze în baza unor cereri legate de securitatea naţională", scrie Jeremy Kessel, unul dintre reprezentanţii juridici ai Twitter, într-un comentariu pub