În seria de autor dedicată Aurorei Liiceanu, la Editura Polirom a apărut de curând un nou volum, „Legături de sânge. Povestea Ioanei”, povestea unei femei care și-a ucis în bătaie fratele.
Documentarea pentru această carte, scriitoarea Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a realizat-o împreună cu Mihai Ioan Micle, de asemenea, doctor în psihologie.
Pornind de la povestea Ioanei, zisă Biba, scriitoarea schițează un tablou realist al vieții în închisoare, realizând în același timp o interesantă analiză a psihicului uman şi încearcă să stabilească dacă există un „cod genetic” al criminalilor sau dacă faptele acestora sunt rezultatul educaţiei şi al conjuncturii.
„La prima vedere, Ioana, zisă Biba, este o femeie obişnuită. Încă tânără, energică, se ocupă de casă şi de iubitul bolnav. Ea are însă o poveste cutremurătoare: în urmă cu mai mulţi ani, şi-a ucis în bătaie fratele. Ce anume a împins-o la acest gest? A fost un simplu impuls sau urmarea unei copilării marcate de abuzuri? Ioana crede că un moment esenţial i-a schimbat destinul – cel în care şi-a invitat fratele mai mare să locuiască împreună. Ştie că este vinovată, dar nu pare să aibă remuşcări pentru răul pe care l-a făcut”...
Volumul este diponibil şi în ediţie digitală.