Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descoperirile fãcute la Cretesti ar putea rescrie istoria

Publicat in Vremea Noua, vineri 2 august 2013 ·

INEDIT Descoperirile fãcute de cãtre arheologi în zona localitãtii Cretesti, acolo unde au fost scoase la ivealã fosilele unor animale ce dateazã cu 10 milioane de ani în urmã, au uimit pe specialisti. Conform cercetãtorilor, pe lângã trei cranii de tigri cu dinti sabie, mandibule de cal tridactil sau fosile de gazelã, s-a descoperit si un craniu de calichotherium, un mamifer asemãnãtor girafei cu picioarele din fatã extrem de lungi si care se terminã cu gheare. Astfel, descoperirea reprezintã o contradictie de ordin geografic, întrucât, cel putin pânã acum, s-a dovedit cã aceastã specie nu a populat si aceastã zonã a Europei. Noile descoperiri fãcute s-ar putea dovedi revolutionare si ar putea schimba profund ceea ce se credea pânã acum despre trecutul îndepãrtat al acestor tinuturi.

Descoperirea fãcutã de echipa de paleontologi de la Muzeul “Vasile Pârvan” din Bârlad, în zona localitãtii Cretesti, ar putea schimba radical teoriile cu privire la animalele care au populat aceastã zonã în urmã cu milioane de ani. Sãpãturile fãcute au scos la suprafatã cranii si fragmente osoase ale unor animale caracteristice mediului tropical, ceea ce i-a determinat pe arheologi sã lanseze ipoteza conform cãreia, cu milioane de ani în urmã, în aceastã zonã era un climat mult mai cald fatã de cel actual, explicându-se astfel prezenta acestor specii de animale. Cea mai importantã descoperire îl reprezintã un craniu de calichotherium, ce apartine unui mamifer care nu a mai fost datat pânã acum în aceastã zonã a Europei. Oasele au fost restaurate si conservate de cãtre arheologi în vederea analizãrii mai profunde pentru a stabili cu exactitate perioada din care dateazã. Aceastã descoperire unicã ar putea revolutiona tot ceea ce se credea pânã acum despre trecutul îndepãrtat al acestei zone, determinând astfel pe paleontologi sã rescrie istoria.

Craniile de tigr

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 10 minute
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum o ora
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 17 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°