Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova ar putea acorda o distincţie funcţionarilor publici din instituţiile guvernamentale ale Republicii Moldova pentru osârdia cu care promovează un gen pe cale de nemeritată dispariţie dintre speciile literare, cel epistolar.
Ne referim, desigur, la acei funcţionari care se ocupă de comunicarea cu mass-media şi care, au o pudoare inexplicabilă pentru veacul în care respirăm faţă de metodele propuse de noile tehnologii, axate pe această blestemată invenţie care ne consumă existenţa umană, recte internetul.
Faptul că orice informaţie, oricât de banală ar fi ea, necesită o corespondenţă intensă cu angajaţii la stat, e semn clar că genul epistolar nu va muri prea curând pe malurile Bâcului şi că, oricând, din breasla jurnaliştilor locali poate apărea, dacă nu vreun Flaubert, măcar vreun pui de Odobescu sau Duiliu Zamfirescu.
Pentru a obţine situaţia investiţiilor din acest an în proiecte dintr-un anumit minister, nu spui care, unul important, am aflat că pentru asta e nevoie de o scrisoare oficială, remisă personal sau prin poştă, cu antetul, ştampila ziarului, plus semnătura directorului instituţiei.
După o clipă de uluire ne-am conformat, înainte ca respectiva persoană să ne ceară şi vreo pecete cu sigiliul familiei şi expedierea misivei cu poştalionul cu tracţiune cabalină. Dacă în spatele acestei birocraţii nu s-ar ascunde incompetenţa unor funcţionari, nu ar fi nicio problemă, dar teamă mi-e că nu e aşa. Rămâne de văzut! Desigur, în termen de 15 zile, aşa cum prevede legea că sunt obligaţi să dea răspunsul.
