Deţinuţii "foarte valoroşi" de la Guantanamo sunt "dependenţi" de romanul erotic "Cincizeci de umbre ale lui Gray" ("Fifty Shades of Gray"), au afirmat congresmeni americani la întoarcerea dintr-o vizită la închisoarea situată pe o insulă cubaneză, relatează AFP.
"Mai mult decât Coranul, cartea cea mai cerută (de către deţinuţii de la Camp 7) este «Cincizeci de umbre ale lui Gray»", a declarat reprezentantul democrat Jim Moran pentru Huffington Post, după care declaraţia a fost confirmată miercuri de către purtătoarea sa de cuvânt.
"Au citit trilogia în engleză", a adăugat Moran, care susţine închiderea acestui centru de detenţie.
"Cred că nu se întâmplă mare lucru (în închisoare). (Cum) aceşti tipi nu au nimic de făcut, atunci îşi spun «de ce nu?»" şi citesc această saga sadomasochistă uşoară, vândută în peste 70 de milioane de exemplare, afirmă el.
Moran a făcut parte dintr-o delegaţie a Congresului american care a vizitat Guantanamo, unde s-a întâlnit cu comandantul bazei militare, medicul-şef şi ofiţerul încărcinat cu "Camp 7", zona cea mai securizată a închisorii, în care sunt încarceraţi deţinuţii "foarte valoroşi", inclusiv cei cinci care sunt acuzaţi de atentatele de la 11 septembrie.
Preşedintele Barack Obama promite încă din prima sa campanie pentru alegerile prezidenţiale, în 2008, să închidă centrul de detenţie în care sunt încarceraţi deţinuţi acuzaţi în cadrul "războiului împotriva terorismului", lansat în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Însă acest angajament, repetat în mai multe rânduri, a fost blocat de către Congres.
Dintre cei 166 de deţinuţi de la Guantanamo, 86 - dintre care 56 yemeniţi - au fost desemnaţi drept transferabili în ţara lor de origine de către administraţiile preşedinţilor George W. Bush şi Barack Obama. Alţi 46 se află în detenţie pe termen nelimitat, fără să fie inculpa