IAŞI. În cazul a 2.500 de cetăţeni, perioada de valabilitate a cărţilor de identitate a expirat, însă aceştia nu au venit la DLEP să le schimbe.
Totodată, 400 de copii care au împlinit în ultimele luni 14 ani nu au deloc cărţi de identitate. Agenţii Poliţiei Locale îi vor atenţiona pe toţi aceştia să se prezinte la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor, în caz contrar riscând să fie amendaţi.
„Ieşenii cu cărţile de identitate expirate sunt aşteptaţi la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi (DLEP) pentru eliberarea de noi acte. În paralel, agenţii Poliţiei Locale desfăşoară acţiuni în cartierele din municipiu cu scopul de a informa cetăţenii cu privire la obligativitatea de a intra în legalitate prin înnoirea actelor de identitate”, a declarat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
Astfel, agenţii Poliţiei Locale au misiunea de a înştiinţa peste 2.500 de persoane cărora, în perioada 1 aprilie – 30 iunie, le-au expirat actele de identitate şi nu au făcut demersuri pentru eliberarea unui nou buletin. Mai mult, aproximativ 400 de minori au împlinit, în această perioadă, vârsta de 14 ani, dar nu s-au prezentat la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor pentru a-şi face actele. Persoanele care nu se conformează somaţiilor primite riscă sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 40 şi 80 lei.
IAŞI. În cazul a 2.500 de cetăţeni, perioada de valabilitate a cărţilor de identitate a expirat, însă aceştia nu au venit la DLEP să le schimbe.
Totodată, 400 de copii care au împlinit în ultimele luni 14 ani nu au deloc cărţi de identitate. Agenţii Poliţiei Locale îi vor atenţiona pe toţi aceştia să se prezinte la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor, în caz contrar riscând să fie amendaţi.
„Ieşenii cu cărţile de identitate expirate sunt aşteptaţi la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi (DL