Preda la Târgu-Jiu: Ponta a plecat în vacanţă când în Gorj s-au anunţat 800 de concedieri!
Patru dintre membrii fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară s-au aflat ieri la Târgu-Jiu pentru a discuta cu potenţialii membrii ai „mişcării sociale”. Nu au lipsit din peisaj nici atacurile la adresa Guvernului USL. Marian Preda, preşedintele Fundaţiei a criticat faptul că premierul şi-a luat vacanţă tocmai când în Gorj se fac sute de disponibilizări.
În oraşul lui Brâncuşi au sosit câţiva dintre membrii fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară, dar şi membrii din formaţiunea politică Mişcarea Populară. Printre ei s-au numărat Marian Preda, preşedintele fundaţiei, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu sau Gelu Vişan, coordonatorul Partidului Mişcarea Populară Gorj. După o prezentare cât se poate de scurtă a istoricului acestei fundaţii, membri acesteia au trecut la atacuri îndreptate, aşa cum era normal, spre tabăra USL. „Cu trei luni şi jumătate în urmă am pornit cu fundaţia, au fost depuse documentele în justiţie pentru înfiinţarea partidului Mişcarea Populară, avansând foarte rapid cu acest proiect care are practic două braţe, unul civilă şi unul politic, adică Fundaţia Mişcarea Populară şi partidul Mişcarea Populară. Am fost la o întâlnire cu o parte din cei peste 70 de membri din Fundaţia Mişcarea Populară din judeţul Gorj, a fost o întâlnire interesantă, specială, pentru că în Gorj nemulţumirile sociale sunt uriaşe, practic astăzi alte 800 de persoane intră în şomaj, judeţ în care a fost ales primul-ministrul al României, cel care, de la alegeri nu a mai trecut niciodată pe aici. Astăzi a plecat în concediu când sunt disponibilizări în Gorj, când rata şomajului a atins cea mai mare pondere. Au fost oameni de afaceri aici care ne-au spus că din păcate au trebuit să îşi închidă investiţiile pentru că au fost asasinaţi cu taxe, controale sau impozite