Ordinea motivelor e aleatorie. Iar dacă te întrebi „de ce peste două săptămâni?”, s-ar putea să şi ştii deja răspunsul: pentru ediţia a 8-a a FânFest. Da, festivalul ăla unde tu te simţi bine, iar asta nu-i lasă să se simtă bine pe toţi mâncătorii (ştii tu de ce) din jurul proiectului minier de exploatare a aurului cu cianuri de la Roşia Montană. Iar faptul că ai ocazia să le faci nopţi albe acestor mizerabili distrându-te e un prim motiv.
Un alt motiv e cât se poate de subiectiv. Sărbătoarea de Sfântă Mărie (15 august) cade în acest an într-o joi. Şi cum e puţin probabil ca vinerea să rămână „zi de lucru” ai în faţă un sfârşit de săptămână prelungit. Iar opţiunea unei excursii la Roşia Montană e cel puţin la fel de bună ca orice altă destinaţie de munte. Cu argumente suplimentare.
Pentru că la FânFest nu vii doar „să mănânci micu, să bei berea şi să stai cu burta la soare” (oferta culinară e, oricum, mai bogată). Seara mai parte şi de concerte. Pe listă: Mushroom Story, Luna Amară, Norzeatic & Avant’N’Gard, Blanoz , IPR, Aria Urbană, Travka, Sky Swallows Challenger, ZadaR, Trei parale, Shadowbox, Celalalte Cuvinte, Methadone Skies, Burning Table, Kaleidonescu, Omu Gnom, Justice Nowhere, DJ’s: ZO (Subfeleac), Us (Kaya Foundation), Low Freq, High Kulture (Saga, Vru Dubz), Deeproots, Kiddiez, Limun, Mad Liquid, Nerub, Padre, Phase3, Dj Socol, Dj Călin, Mark.
Asta dacă mai rezişti la programul de peste zi. În care ai de toate: de la târguri (ţărănesc şi home-made), tururi ghidate prin Roşia Montană şi împrejurimi, lecturi publice, teatru, proiecţii de filme documentare şi lista e prea lungă pentru a detalia întreg programul. Îl poţi consulta aici.
Şi unde mai pui că ai ocazia ca la FânFest să te întâlneşti cu toţi localnicii ăia care l-au făcut pe Traian Băsescu să plece cu coada între picioare de aici. Să stai de vorbă cu ei şi să înţele