Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SURPRIZE, SURPRIZE la Festivalul Mamaia 2013. SIMILEA VS. CHIRIAC

Publicat in Ziarul Ring, vineri 2 august 2013 ·

Ieri-dimineaţă, după ce organizatorii au obţinut finanţarea pentru Festivalul Mamaia, au început pregătirile. Fiind o ediţie jubiliară, vor intra în competiţie doar concurenţii care au câştigat premii la Mamaia în anii trecuţi.

În exclusivitate pentru "ring", preşedintele juriului, Mădălin Voicu, a dezvăluit cum se va desfăşura această ediţie, mai ales că va fi organizată pe ultima sută de metri: "Era păcat să nu se aprobe bugetul pentru această ediţie jubiliară. Vor fi două etape şi finala, în sensul că trei zile sunt alocate festivalului. Atât la Creaţie, cât şi la Interpretare, vor intra în concurs artişti şi piese care au ieşit pe primele trei locuri de-a lungul anilor. Practic, va fi o competiţie între câştigătorii Festivalului Mamaia atât la Secţiunea Interpretare, cât şi la Creaţie. Cea de-a treia seară va fi de gală. Vor fi şi premii, a căror valoare n-am stabilit-o încă, dar şi un recital, sperăm să reuşim să-l aducem pe Giani Morandi".

"Vor veni doar cei care sunt disponibili"

"Festivalul-concurs va avea loc în perioada 29-31 august, iar nume importante din muzica uşoară care au debutat pe scena de la Mamaia vor fi invitate de organizatori să reintre în competiţie. "Noi îi vom contacta pe toţi cei care, de-a lungul anilor, au fost câştigători pe scena de la Mamaia, dar vor veni doar cei care sunt disponibili, care nu au alte angajamente. Mulţi au murit, alţii au plecat din ţară...", a adăugat Mădălin Voicu.

"Nu avem bani pentru folclor, e bine măcar că s-a reuşit să se obţină bani pentru muzica uşoară." - MĂDĂLIN VOICU

50 de ani au trecut de când a avut loc prima ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia.

Ieri-dimineaţă, după ce organizatorii au obţinut finanţarea pentru Festivalul Mamaia, au început pregătirile. Fiind o ediţie jubiliară,

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 58 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 25 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 24 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°