Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dor de Radu Enescu

Publicat in Bihor Online, joi 1 august 2013 ·

Scris de Cristian Horgoș - Oameni de cultură şi foşti colegi gazetari au apreciat lansarea editorialelor semnate în anii ’90 de Radu Enescu.

Asociaţia Culturală D’ART a lansat, la localul Gong din Oradea, volumul «Radu Enescu – Publicistică (1990-1994)».

„Scopul demersului este de a restitui cititorilor de astăzi o voce publică dintre cele mai lucide ale României postrevoluţionare. Ne-am mai propus să întregim imaginea de filosof şi critic literar a lui Radu Enescu cu cea de publicist”, a cuvântat în deschidere Nicolae Pop, cel care s-a îngrijit de alcătuirea volumului din articolele aflate la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” şi în colecţiile particulare ale Luminiţei Bondar şi a lui Florin Ardelean.

„Toţi cei care suntem de faţă l-am cunoscut pe Radu Enescu şi ne-am bucurat de afecţiunea lui”, a amintit Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia.

Iar Ioan F. Pop, custodele Muzeului Iosif Vulcan, a subliniat apetenţa lui Radu Enescu pentru curentul filosofic german reprezentat de Kant, Heidegger şi Hegel. Ioan F. Pop a remarcat că Radu Enescu citea, la 14 ani, „Critica raţiunii pure” iar mai târziu a scris prima monografie în limba română a lui Franz Kafka. Cât despre faptul că Radu Enescu a trebuit să-şi ascundă, pe vremea comunismului, spiritul său pro-oocidental, Ioan F. Popa a reamintit că după întoarcerea din SUA, Enescu şi-a zugrăvit steagul american pe tavanul locuinţei.

Cât despre editorialele gazetare dintre 1990 şi 1994, mustind de opoziţie faţă de fesenism şi „româniamarismul” de revistă naţional-şovină, scriitorul Florin Ardelean a pus aciditatea din scrisul lui Radu Enescu pe seama „celei de-a doua copilării” a acestuia în fervoarea libertăţii scriitoreşti a anilor ’90.

Volumul «Radu Enescu – Publicistică (1990-1994)» poate fi comandat prin email la informatiapop@gmail.com sau la telefon 0744-301.605.

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 8 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 9 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 8 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°