Vacanţa de vară la mare este în toi. La Centrul de Agrement din Eforie Sud se află în prezent 1.982 de tineri sosiţi din toată ţara, însoţiţi de 118 cadre didactice, la care se adaugă 24 de copii de profesori. La Centrul de Agrement de la 2 Mai, sunt 1.200 de tineri, 98 de profesori şi 38 de copii ai acestora. Oaspeţii se bucură de soare şi apa caldă a mării, dar şi de activităţi organizate în tabere pentru o cât mai diversificată petrecere a timpului liber. Tot pe litoral, mai precis la 2 Mai, 55 de tineri participă la a II-a ediţie a taberei naţionale „RETOR TIN 2013”, al cărui principal obiectiv este instruirea tinerilor în arta comunicării şi a argumentaţiei. Tinerii cursanţi vor participa, timp de şase zile, la diferite module teoretice şi practice ce au la bază oratoria, retorica şi dezbaterea. “Tematica cursului din această a doua ediţie este, în esenţă, un exerciţiu de comunicare multidirecţională care îşi propune să faciliteze satisfacerea nevoilor fireşti, individuale de exprimare. Pe lângă partea teoretică, toţi cei care participă la curs, indiferent de gradul lor de implicare sau de cât de activi vor fi, vor participa şi la diverse exerciţii de comunicare menite să-i ajute să-şi găsească propriile resurse de a se exprima pentru a fi înţeles, recunoscut şi valorizat. Binenţeles, în final, cei mai talentaţi în arta comunicării verbale vor fi premiaţi”, a declarat directorul executiv al Direcţiei pentru Sport şi Tineret Constanţa, Claudiu Daniel Teliceanu.
Constănţenii, în taberele din ţară
Pe de altă parte, 541 de tineri constănţeni, însoţiţi de 48 de dascăli au ales sejururi în taberele montane din ţară. Cele mai căutate judeţe alese pentru vacanţa de vară au fost Sibiu, Neamţ, Prahova, Buzău, Bistriţa-Năsăud şi Vâlcea. De asemenea, în această vară vor pleca în tabere din ţară şi copii aflaţi în plasament familial, dar şi copii din centre de