„Nu pot să mă joc cu tine... Nu sînt îmblînzită“ – îi spune Vulpea Micului Prinţ, eroul cunoscutei poveşti poetice a lui Antoine de Saint-Exupéry, publicată cu doar un an înaintea dispariţiei sale, într-o misiune de zbor, la 31 iulie 1944. Cine este Micul Prinţ? Numele lui sugerează copilăria (inocenţa, spontaneitatea, curiozitatea şi jocul) şi, pe de altă parte, aminteşte de condiţia princiară a fiinţei. Micul Prinţ nu este din această lume, el vine din cer – ne spune povestea. Ne-am putea gîndi chiar la Împărăţia Cerurilor, unde, potrivit Evangheliei lui Matei (18:3), mai mari, adică mai importanţi, sînt copilaşii. Primul ghid al vizitatorului celest descins pe Pămînt, în pustiul Africii, este un şarpe, iar primele repere sînt pustiul şi singurătatea. „Unde sînt oamenii?... Te simţi cam singur în pustiu“ – se adresează copilaşul şarpelui. „Singur te simţi şi printre oameni“ – îi răspunde acesta. După ce străbate pustiul, urcat pe un munte înalt, eroul speră să cuprindă, dintr-o privire, toată planeta şi toţi oamenii. Dar nu zăreşte decît colţuri de stîncă. „Fiţi prietenii mei, sînt singur!“ strigă el. „Sînt singur...“ răspunde ecoul. „Ce planetă caraghioasă“ – îşi spune Micul Prinţ. „Numai uscăciune, numai stîncă colţuroasă... Iar oamenii n-au nici un pic de fantezie. Nu fac altceva decît să îngîne ceea ce le spui.“ Noroc că, în scurtă vreme, se întîlneşte cu Vulpea. Ca să se poată juca, ea îl roagă să o îmblînzească. „Ce înseamnă să îmblînzeşti?“ întreabă Micul Prinţ. „Înseamnă a-ţi crea legături“ – îi zice Vulpea. „Dacă tu mă îmblînzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume... Dacă tu mă îmblînzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturor. Paşii altora mă fac să intru sub pămînt. Ai tăi mă vor chema din vizuină, ca o melodie... Nu cunoaştem decît ceea ce îmblînzim“ – îi explică V