Dinamo şi-a întărit zona centrală a defensivei cu Steven Thicot, un "cocoş" de 26 de ani, care anul trecut a evoluat în liga a doua portugheză
Srgian Luchin e indisponibil pentru încă trei săptămîni din cauza unei accidentări, iar Alexandre Durimel şi Antonio Asanovici au avut evoluţii nesatisfăcătoare. Elemente ce i-au determinat pe şefii lui Dinamo să-l aducă pe Steven Thicot, informaţie oferită în exclusivitate de GSP.ro. Stoperul francez de 26 de ani a evoluat sezonul precedent în liga a doua din Portugalia, pentru Naval, formaţie ce a terminat pe poziţia a 18-a din 22 de echipe!
Francezul e transferul verii pentru dinamovişti, conform CV-ului său! În campionatul trecut, Thicot a jucat în 42 de partide pentru Naval, în toate fiind integralist şi reuşind să marcheze de trei ori. El a ajuns aseară în cantonamentul de la Săftica şi a efectuat primul antrenament sub comanda lui Mulţescu, apoi a semnat un contract pe trei sezoane.
Thicot a mai fost în România în urmă cu un an şi jumătate, cînd a dat probe la Petrolul, însă cele două părţi nu au ajuns la un acord.
6.000 de euro e salariul lunar pe care îl va avea Steven Thicot în Ştefan cel Mare
300.000 de euro e cota de piaţă a lui Thicot, conform transfermarkt.de
Încă trei pe ţeavă
Dinamo mai tratează cu încă trei fotbalişti. Negocierile cu Constantin Grecu continuă, iar roş-albii sînt încrezători că îl vor convinge pe fundaşul stînga să semneze un contract pe trei sezoane. Pentru postul de atacant, Mulţescu are doi fotbalişti pe listă: macedoneanul Jovan Kostovski, 26 de ani, de la Vardar Skopje, şi camerunezul Justin Mengolo, 20 de ani, de la Etoile du Sahel, din Tunisia. Surse apropiate grupării "cîinilor" susţin că Mengolo va ajunge la antrenamentele lui Dinamo săptămîna viitoare.
Dinamo şi-a întărit zona centr