Mircea Florea, clujeanul de 58 de ani, din municipiul Turda, care ceruse autorităţilor să fie eutanasiat, a intrat miercuri, de ziua lui, în greva foamei, pentru că nu şi-a găsit un loc de muncă.
"Am început greva foamei de ziua mea, miercuri dimineaţă, la domiciliul meu, pentru că nu mi-am găsit un loc de muncă. Am trimis scrisori la Guvern, la Preşedinţie, la Parlament, prin care am implorat să fiu eutanasiat, la care nu am primit niciun răspuns. Îmi urmez planul pentru că vreau să arăt că sunt un om parolist", a spus Florea pentru Mediafax.
Bărbatul a adăugat că dacă va fi invitat la un interviu pentru angajare, se va prezenta, dar dacă nu se rezolvă nimic se va întoarce şi va continua această formă de protest.
Între timp autorităţile locale s-au mobilizat la fel şi conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj. Reprezentnţii instituţilor respective pretind că i-au găsit turdeanului un loc de muncă dar a refuzat să îl accepte, acesta spunând că postul nu este pe măsura studiilor sale.
Mircea Florea, clujeanul de 58 de ani, din municipiul Turda, care ceruse autorităţilor să fie eutanasiat, a intrat miercuri, de ziua lui, în greva foamei, pentru că nu şi-a găsit un loc de muncă.
"Am început greva foamei de ziua mea, miercuri dimineaţă, la domiciliul meu, pentru că nu mi-am găsit un loc de muncă. Am trimis scrisori la Guvern, la Preşedinţie, la Parlament, prin care am implorat să fiu eutanasiat, la care nu am primit niciun răspuns. Îmi urmez planul pentru că vreau să arăt că sunt un om parolist", a spus Florea pentru Mediafax.
Bărbatul a adăugat că dacă va fi invitat la un interviu pentru angajare, se va prezenta, dar dacă nu se rezolvă nimic se va întoarce şi va continua această formă de protest.
Între timp autorităţile locale s-au mobilizat la fel şi conducerea Agenţiei Judeţene pentru