Aproape jumătate dintre cei 2.665 de primari şi consilieri locali aleşi în iunie 2012 ar trebui să-şi abandoneze posturile, în urma anchetelor făcute de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), scrie publicaţia franceză Le Monde.
Cotidianul a publicat, miercuri, un articol despre primarii şi consilierii locali anchetaţi de ANI pentru conflict de interese, pentru că figurează în structura administrativă a mai multor societăţi comerciale.
În articol apar declaraţiile directorul ANI, Horia Georgescu, care susţine că "mii de consilieri locali au semnat contracte cu propriile lor societăţi. O bună parte din persoanele angajate în aceste societăţi se regăsesc apoi în echipele ce gestionează proiectele finanţate din fonduri europene".
De asemenea, cotidianul francez scrie că premierul Victor Ponta "promite să găsească o soluţie, dar nu-şi ascunde jena".
"Este important să nu începem o nouă dispută cu Comisia Europeană, dar jumătate dintre primarii şi consilierii locali sunt în această situaţie. Să luăm în considerare demisia lor şi organizarea de alegeri în întreaga ţara? Nu cred că ar fi o idee bună", a declarat premierul.
Totodată, Le Monde scrie că perspectiva reorganizării alegerilor este "respinsă în bloc de primarii vizaţi care au făcut presiuni asupra guvernului pentru a împiedica ANI să le facă rău".
Cotidianul notează că executivul de la Bucureşti" este prea puţin dornic să îl ia în considerare" anchetele ANI şi avizul negativ dat de Ministerul Justiţiei cu referire la propunerea lui Liviu Dragnea de a permite primarilor şi consilierilor locali să fie reprezentanţi într-o societate comercială.
"Cu toate acestea, luni 29 iulie, această soluţie a primit un aviz negativ de la Ministerul Justiţiei, al cărui titular este de asemenea membru al Partidului socialist (PSD): propunerea lui Dragnea era atât de grosolană