Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profit net în creştere cu 58% pentru BRD

Publicat in Income Magazine, joi 1 august 2013 ·

BRD a anuntat ca in primul semestru a obtinut un profit net de 62 milioane lei,  în creştere cu 58% faţă de S1 2012.

BRD-Groupe Société Générale a raportat la 30 iunie 2013, un venit net bancar de 1.360 milioane lei, în scădere cu 5%faţă de S1 2012.

La nivelul sistemului bancar, prima jumătate a anului 2013 a fost caracterizată printr-o activitate de creditare

în pierdere de viteză.

În consecintă, BRD a acţionat într-un mediu economic marcat de o cerere slabă de credite atât din partea clientelei de persoane fizice, cât şi din partea companiilor, care şi-au limitat investiţiile.

Volumul total al creditelor brute acordate clientelei este de 34,85 miliarde RON, mai mic cu 1,0% faţă de 30 iunie 2012.

La nivelul creditelor de retail s-a inregistrat un progres(+3,2% vs -1,4% la nivelul pieţei, la sfârşitul lunii mai

2013).

Această evoluţie pozitivă a creditelor pentru persoane fizice a fost determinată de creşterea portofoliului de credite imobiliare (în special a creditelor acordate în cadrul programului “Prima Casă”), în creştere cu 31,7% faţă de 30 iunie 2012. Creditele acordate companiilor (17,59 miliardeRON) au cunoscut o scădere faţă de iunie 2012 (-4,8%).

La sfârşitul primului semestru al acestui an, volumul depozitelor eraîn creştere cu 0,9% faţă de 30 iunie 2012, atingând 33,26 miliarde de lei, influenţat pozitiv de evoluţia depozitelor în valută. Astfel, raportul credite nete /depozite a continuat să se îmbunătăţească, nivelul consemnat la sfârşitul primului semestru fiind de 91,4%,

mai scăzut cu 6,2 puncte faţă de 30 iunie 2012.

Venitul net bancar al perioadei este de 1.360 milioane RON, mai mic cu 5% faţă de aceeaşi perioadă

a anului precedent, în special din cauza reducerii marjei nete de dobândă (-8,7%sub influenţa efectelor negative de volum şi structură). Eforturile vizând optim

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Scurtcircuit la Electrocentrale Paroșeni. Minerii de la Vulcan și Lupeni, evacuați preventiv

Adevarul acum 27 minute
Un scurtcircuit produs, luni, la Sucursala Electrocentrale Paroșeni a provocat întreruperi de curent și a dus la evacuarea preventivă a minerilor din subteranul exploatărilor Vulcan și Lupeni.

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°