IAŞI. În următoarele 7 zile la Serviciul de Stare Civilă a Municipiului Iaşi vor fi oficiate 2 căsătorii mai deosebite având în vedere vârsta „tinerilor” căsătoriţi.
În cazul primei căsătorii care va avea loc mâine, 2 august, de la ora 13.30, mirii au 69, respectiv 65 de ani iar săptămâna viitoare va fi o căstorie cu ambii soţi în etate de 70 de ani.
„Sunt evenimente mai rare şi mai deosebite pe care le vom oficia cu aceiaşi plăcere cu care oficiem şi perechile tinere. Recorduri avem multiple. Nu am stat niciodată să facem o astfel de analiză, dar am avut şi miri peste 80 de ani”, a declarat Marius Bodoga, directorul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanei Iaşi.