Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peştera Tăuşoare, cea mai lungă din Carpaţii Orientali, deschisǎ publicului

Publicat in Ziua Veche, joi 1 august 2013 ·

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a decis ca Peştera Tăuşoare, care deţine recordul de lungime din Carpaţii Orientali şi care era închisă până acum publicului, va putea fi vizitată de turişti în schimbul unei taxe de 20 de lei.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat, în şedinţa de miercuri, 31 iulie, tarifele de vizitare, filmare şi fotografiere a ariei naturale protejate Peştera Tăuşoare, aflată în custodia Complexului Muzeal Judeţean, instituţie subordonată CJ. Consilierii judeţeni au stabilit un tarif de vizitare de 20 de lei/persoană/tură, un tarif de filmare în scop comercial, pentru filme documentare, reclamă şi publicitate distribuite la nivel local de o sută de lei, la nivel regional de 150 de lei, la nivel naţional de 200 de lei, iar la nivel internaţional de 500 de lei. Turiştii sau cei interesaţi să fotografieze sau să filmeze vor fi însoţiţi de custodele peşterii, Crin Triandafil Theodorescu.

Peştera Tăuşoare, descoperită în 1955 de învăţătorul Leon Bârte, are cea mai mare lungime a galeriilor din Carpaţii Orientali. Într-o sală aflată la peste 4 kilometri şi jumătate distanţă de intrarea în peşteră se află o cascadă de 15 metri înălţime. În peşteră sunt trei sute de metri de galerii active, străbătute de râuri subterane. Ea are statut de arie protejată din anul 2007 şi este totodată rezervaţie ştiinţifică datorită multitudinii elementelor cu ocurenţă rară în peşterile României sau cu caracter de unicat, care necesită măsuri de protecţie şi conservare deosebite.

Peştera Tăuşoare, parte a Reţelei Europene Natura 2000, arie protejată de interes naţional, clasă A de protecţie speologică, are un regulament de funcţionare aprobat. El reglementează tipul de activităţi permise în peşteră, care sunt de natură explorativ-speologică, ştiinţifică şi ecoturistică. Tot prin acest regulament sunt stabilite traseele accesate în timpul vizitelo

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 9 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°