Zeci de pasageri cu simptome ale gastroenteritei (diaree, vomă) au fost evacuaţi de urgenţă, joi, în Sydney de la bordul unui avion al companiei Qantas. Aeronava decolase din Chile şi avea ca destinaţie Australia, informează AFP.
"Pasagerii aparţineau aceluiaşi grup şi se aflau la bordul cursei QF28, Santiago-Sydney. Ei au dezvoltat o boală gastrointestinală", a declarat comania Qantas.
Potrivit presei, între 20 şi 30 de pasageri au vomitat la sosirea în Sydney şi au fost luaţi cu ambulanţele.
"Se pare că boala a fost contractată înainte de îmbarcare, iar simptomele au apărut în timpul zborului", au precizat reprezentanţii Qantas.
Autorităţile sanitare au anunţat că 26 de pasageri au simptome de "vomă şi diaree, specifice unui enterovirus".
Citeşte mai multe despre: Qantas gastroenterită pasageri bolnavi enterovirus Santiago-Sydney