În continuare Tehnologica Radion, firma care execută lucrările de canalizare şi apă în Slatina, are întârzieri de execuţie foarte mari. Deja acordul de finalizare până la 30 iunie a fost depăşit cu o lună, iar penalităţile curg în continuare.
Tehnologica are încă de terminat lucrări pe străzile Tudor Vladimirescu, Ionaşcu ţi Grădişte şi Staţia de pompare. Dacă la începutul acestui an firma îşi luase angajamentul că în şase luni va finaliza tot ce mai are din lucrare, termenul a fost deja depăşit cu 30 de zile şi nu sunt speranţe să termine mai devreme de luna septembrie.
„Penalităţile curg, dar eu sper să finalizeze toate aceste lucrări. Ar fi cazul să se aplece cât mai bine asupra acestor probleme, să nu creadă că vom închide ochii la acele penalităţi. Până în momentul de faţă s-au strâns câteva zeci de miliarde bune, mai au încă multe de executat. În aceste condiţii nu ptem rezilia contractul pentru că nu am mai găsi pe altcineva care să execute ceea ce a mai rămas. Banii rămaşi de încasat sunt destul de puţini pentru punerea în funcţiune. Aşa se întâmplă de obicei în lucrări. Aşa că dumnealor să-şi poarte crucea până la capăt”, a declarat primarul municipiului Slatina, Minel Prina.
Edilul-şef face apel la răbdarea slătinenilor, în speranţa că până în toamnă Tehnologica îşi va duce contractul la bun sfârşit.
„Fac apel la cetăţenii slatinei să îi mai înghită două luni de zile şi sper că în acest termen să finalizeze cu strada Tudor Vladimirescu, strada Ionaşcu şi cu staţia de pompare şi, bineînţeles, strada Grădişte”, a adăugat Prina.
„Lista neagră” a firmelor cu probleme
Municipalitatea slătineană şi-a exprimat dorinţa realizării unui act legislativ prin care firmele cu probleme să poată fi evitate pe viitor. „Lista neagră”, cum a fost numită de primarul Minel Prina, este deschisă tocmai de Tehnologic