Trei medici de familie din judeţul Botoşani au fost sancţionaţi cu avertisment de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), după ce au prescris greşit medicamentele compensate pentru pensionari.
„Pensionarilor care au venituri sub 700 de lei li se compensează în proporţie de 90%, iar celor cu venituri peste, li se compensează cu doar 50%. Ori ei nu au verificat veniturile şi le-au acordat compensaţie de 90%, deşi aveau peste 700 de lei venituri”, a explicat Costel Lupaşcu, preşedintele CAS.
Controalele au fost efectuate în luna iulie, iar contravaloarea medicamentelor eliberate în mod eronat le-a fost imputată medicilor respectivi.