Două dintre persoanele care se ocupă de conducerea județului Gorj își vor petrece concediul din această vară împreună. Este vorba primarul Municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, și președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu. Cei doi își vor petrece și în acest an concediul de vară împreună. De această dată, politicienii împreună cu familiile vor rămâne în țară, destinația aleasă fiind litoralul românesc.
Atât președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, cât și primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, au intrat în această săptămână în concediu. Cei doi obișnuiesc ca în fiecare an să își petreacă concediul de vară împreună, indiferent că locația aleasă este una situată în România sau una din străinătate. Pentru vacanța din această vară Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru au ales cea mai ,,fițoasă” stațiune de pe litoralul românesc. Este vorba despre stațiunea Mamaia, una dintre cele mai scumpe locații de la Malul Mării Negre, recunoscută nu doar pentru prețurile exorbitante ci și pentru faptul că cele mai multe persoane publice, vedete sau politicieni aleg să meargă acolo în vacanța de vară sau la sfârșitul săptămânii.
Au fost în Antalya împreună
În vara anului 2009, Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru au ales să meargă împreună în concediu în Antalya. ,, Până acum am făcut concediul la Mamaia şi nu am ieşit deloc din ţară. Anul acesta am zis să mergem şi noi în alte locuri şi am tot auzit de Antalya. Că este frumos acolo, că plaja e senzaţională, aşa că ne-am hotărât şi noi să mergem să vedem”, declara la momentul respectiv primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.
Două dintre persoanele care se ocupă de conducerea județului Gorj își vor petrece concediul din această vară împreună. Este vorba primarul Municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, și președintele Consiliului Județean