Nicolae Pleşiţă, unul dintre cei mai temuţi oameni ai Securităţii, a fost condus ieri pe ultimul drum de foşti colegi în costume negre. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

1 /.

Generalul în rezervă Nicolae Pleşiţă a murit liniştit. Într-o zi de sfârşit de septembrie, într-un spital al Serviciului Român de Informaţii, înconjurat de rude şi de prieteni. La înmormântarea lui Pleşiţă au venit bătrâni în costume negre şi cu ochelari de soare, priviţi cu interes de lumea săracă de prin Curtea de Argeş. Aceste detalii le-au trezit poate unora amintiri dureroase.

A urcat funcţie cu funcţie

„Era un om bun”, se zice la astfel de ocazii. Aşa au zis şi vecinii sau foştii colegi ai generalului. Multă lume ar spune că sună însă ironic, sună sfidător la înmormântarea lui Nicolae Pleşiţă. Pentru că e vorba despre unul dintre slujitorii cei mai credincioşi şi cei mai temuţi ai Securităţii, cunoscut pentru sadismul de care dădea dovadă în timpul interogatoriilor fără sfârşit. A ajuns securist de frunte, medaliat cu Steaua Republicii Populare Române, după ce luptase contra grupurilor de rezistenţă organizate în munţi.

Biografia lui arată că a urcat funcţie cu funcţie, până la cea de prim-adjunct al ministrului de interne şi şef al Direcţiei de Informaţii Externe, după ce a contribuit, spre exemplu, la reprimarea grevei minerilor din Valea Jiului, din iulie 1977. Momentele în care în unii români tresărea demnitatea erau prilejuri pentru afirmarea unui torţionar cu profundul simţ al datoriei. Se spune că, uneori, Nicolae Pleşiţă era chiar pumnul. A contribuit la munca de exterminare a „trădătorilor” fugiţi în lumea capitalistă. A lucrat alături de celebrul Carlos „Şacalul”, pentru anihilarea secţiei în limba română a postului de radio Europa Liberă. A fost scos pe linie moartă la câteva luni după Revoluţie.

Acuzaţiile, „simple fl