Intre "Nora pentru mama" si "Te pui cu blondele", reality-show-ul romanesc face ce nu au fost in stare sa rezolve decenii la rand justitia si intelectualii: dreptate, chiar si tardiv, victimelor comunismului, scrie Dollo, pe blogul ei.
In filmul "The hunting party", cinematografia americana face misto de modul in care coalitia statelor democratice din NATO ii pedepseste pe criminalii de razboi din fosta Iugoslavie, facandu-se ca-i cauta prin toata lumea, dar nu-i gaseste. Filmul este povestea a trei jurnalisti americani care reusesc destul de usor sa gaseasca Vulpea - un celebru criminal de razboi din Bosnia, pe care ONU si NATO la un loc il cautau "agresiv" dar fara succes - si dupa ce sunt admonestati de armata si serviciile secrete americane, care evident ca facusera intelegeri cu Vulpea, reusesc sa-l pedepseasca in stilul lor, jurnalistico-popular asa, intru racorirea publicului spectator.
Filmul cica ar fi facut dupa o poveste reala. Pentru ca toate ororile din lumea asta s-au petrecut cu acceptul unora mai mari si mai smecheri decat aia oprimati, iar executantii au reusit mai mereu sa scape intr-un fel sau altul de raspundere. Asa ca nu ma mir ca in zilele noastre am ajuns sa traim si noi intr-un astfel de film, cu tortionarii din inchisorile comuniste readusi subit in viata publica. Nu datorita bratului lung al legii, ci gratie unei campanii de PR derulata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICC) in media romaneasca, altfel sufocata de plictisul verii si de lipsa de lichiditati. Din pacate Vulpile noastre au fost gasite cam tarziu pentru a mai inspira ura si sete de razbunare. La aproape 90 de ani toti arata ca niste bunici fragili la gura sobei, haituiti de hoarde de jurnalisti in cautare de senzational.
In fapt nici aia torturati (care mai sunt in viata) nu prea mai sunt capabili de ura, dupa 60 de ani de a
