CS Universitatea a încheiat stagiul de pregătire de la Zlatibor, iar în această seară va reveni în Bănie. Trupa lui Erik Lincar a susţinut miercuri seară, în nocturnă, ultimul joc amical, întâlnind echipa FK Borac Cacak (Liga I în Serbia), disputa fiind pierdută la limită, scor 0-1. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 82, după un şut din afara careului de 16 metri.
„A fost un joc foarte dur, adversarii noştri au avut multe faulturi periculoase şi intrări întârziate... Din fericire, nu s-au consemnat accidentări foarte grave, dar au fost mai mulţi jucători care s-au resimţit după acest meci“, a declarat ofiţerul de presă al CS Universitatea, Răzvan Cucui, pentru GdS.
Aceasta a fost a patra dispută susţinută de elevii lui Erik Lincar în cantonamentul din Serbia. Bilanţul alb-albaştrilor în stagiul de la Zlatibor este de două victorii, 2-0 cu Mladost Lucani şi 2-0 cu OFK Petrovac, şi două înfrângeri, 0-1 cu Buducnost Podgorica şi 0-1 cu FK Borak Cacak.
Golgheterul echipei craiovene de până acum, Albert Voinea, susţine că s-a câştigat foarte mult la capitolul omogenitate în cantonamentul din Serbia. „Uşor-uşor, am început să ne cunoaştem şi noi şi sper să avem rezultate foarte bune în campionat. Sigur că vreau să fiu golgheter, dar important este să ne atingem obiectivul, să promovăm. Mă înţeleg foarte bine cu Opriţa. Nu ştiu dacă el este neapărat concurentul meu, dar indiferent cine va fi trebuie să ne facem treaba cât mai bine şi care este cel mai în formă ăla să joace“, a declarat Albert Voinea, pentru pagina de Facebook a clubului craiovean.
Pentru fotbaliştii de la CS Universitatea urmează un mic respiro, minivacanţa urmând să se sfârşească marţi, când va avea loc prima şedinţă de pregătire în Craiova, antrenamentul fiind programat de la ora 18.00, pe unul dintre terenurile din incinta Complexului Sportiv „Ion Oblemenco“. Surse a