Cei doi spadasini de la CS Universitatea Craiova au fost incluşi în lotul României, care are ca obiectiv cucerirea unei medalii la Budapesta.
În urmă cu câţiva ani, naţionala feminină de spadă a României era în proporţie de 90 la sută legată de Craiova, oraş unde există şi un centru olimpic. Loredana Iordăchioiu, devenită Dinu, Anca Băcioiu-Măroiu şi Iuliana Măceşanu, alături de selecţionerul Dan Podeanu, au reprezentat cu cinste Bănia. Şi dacă mai punem la socoteală şi faptul că Ana Maria Brânză, lidera echipei, a făcut Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“, putem spune că medaliile cucerite la competiţiile de anvergură aveau sută la sută amprenta oraşului Craiova.
Ulterior, lucrurile s-au schimbat. Iuliana Măceşanu a plecat în străinătate, antrenorul Dan Podeanu şi-a încheiat activitatea de la lot după Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, iar la începutul acestui an Loredana Dinu şi Anca Măroiu au decis să ia o pauză competiţională pentru a se dedica vieţii de familie. În aceste condiţii, naţionala României, alcătuită preponderent din fete de la Steaua Bucureşti, se antrena în Capitală, sub îndrumarea antrenorului Octavian Zidaru.
Zilele trecute, Federaţia Română de Scrimă a anunţat lotul care va merge la Campionatul Mondial de la Budapesta (Ungaria), din perioada 5-12 august, iar printre cei 14 sportivi se află şi doi craioveni. Este vorba despre fraţii Raluca şi Alin Sbîrcea, ambii legitimaţi la CS Universitatea Craiova. Vestea i-a bucurat pe antrenorii Dumitru Popescu şi Mircea Alecu, dar şi pe directorul clubului, Pavel Badea, care consideră că selecţia fraţilor Sbîrcea era firească, după parcursul bun înregistrat de aceştia în ultima vreme. „Cei de la Federaţie şi-au dat seama că au un centru de excelenţă la Craiova. Alin şi colegii din echipa CS Universitatea Craiova sunt campioni naţionali anul acesta, iar la fete Craiova este