Vă propun să continuăm lectura de vacanţă şi să răsfoim împreună volumul „Semne de urzică”, al epigramistului Dorel Lazăr de la Aiud. Lansarea volumului a avut loc în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional „Alb-Umor”, festival al cărui iniţiator este chiar domnul Dorel Lazăr. Fiind şi artist fotograf, autorul îşi îndreaptă „obiectivul” spre societate, surprinzând diverse moravuri, apasă pe „declanşator” şi iese epigrama numai bună de pus în ramă. Nu scapă de ochiul său vigilent nici petrecăreţii, nici politicienii, nici femeile. Are câte-o „urzică” pentru fiecare.
Bucuria mamei
Azi, răsuflă uşurată,
Toată-i plină de furori.
Fata ei e măritată,
Numai că... de multe ori.
Motivaţie
Şi-a pictat în faţă-o frunză
Şi pozează în revistă,
Iar când lumea o acuză
Zice că-i... ecologistă.
Perspectivă
A ajuns o damă bună,
Cum se-arată numa-n vis
Şi prestează în comună
Ce-a-nvăţat pe la Paris.
Siguranţă
Lumea nu e supărată
Şi nu e nicio năpastă,
Dacă dintr-un drac de fată
Faci un înger de nevastă.
Unei „scriitoare”
Fără nicio limită,
Chiar avidă de cultură,
Mare şefă-n editură,
Scrie cărţi... de vizită.
Soţiei unui amic
Gospodină-ncântătoare,
Harnică şi cam focoasă,
Tare este primitoare,
Doar când soţul nu-i acasă.
Despre minijupă
Fusta aia nu se teme
C-o s-o dai tu jos vreodată,
Am văzut de multă vreme
Că mai mult e ridicată.
Unei „pescăriţe”
De peşti mare amatoare
Şi având momeală fină,
A prins un „caras” mai tare,
Plin de bani şi cu maşină.
Motivaţie
E frumoasă ca un vis,
Da-n ispita ei nu cad;
Pentru-o oră-n paradis,
Risc o