Pana spre sfarsitul deceniului al doilea al veacului trecut, cofetariile erau destul de rare in Bucuresti. Exista insa pe atunci o breasla a "cofetarilor ambulanti", care avea sa "supravietuiasca" si primului razboi mondial. La ei gaseai "fierturi de dulceturi", de caise verzi, de capsune si fragi ananas, de foi de trandafir, de cirese amare - albe sau negre - , de visine sau de fructe de padure - agrise, coacaze, zmeura, coarne si mure. Asta pe timpul verii, caci o data cu toamna tot ei te imbiau cu gavoanoasele de dulceturi din nuca verde, prune, gutui si chitra. Si tot la negustorii ambulanti gaseai serbeturile cu aroma orientala, ce incepusera a fi considerate, dupa razboi, nitel cam. demodate.

Obiceiul acesta al prepararii dulceturilor - ca si a altor minuni dulci - l-au preluat apoi, de la cofetarii ambulanti, maestrii cofetari din marile localuri ale Bucurestilor. Putina lume stie astazi ca un episod important are in miezul lui o. dulceata de trandafiri. Intr-una dintre iesirile lui negustoresti, Vasile Capsa ajunge la destinatie, in Crimeea, cu marfa din harabale (pastrame si branzeturi) distrusa de caldura. Fara prea multi bani in buzunar, se imbarca la Odessa, pentru a ajunge in Bulgaria si, de acolo, in tara. Aerul imbalsamat cu parfumuri de trandafir ii da o idee: cumpara pe credit zahar si petale de trandafir, inchiriaza un sopron parasit si, acolo, se pune a gati dulceturi care starnesc pofta (si invidia) bulgarilor. Si se gramadeau la el bulgarii (si bulgaroaicele) sa cumpere gavanoasele cu dulceata de roze!

Pe-atunci, (era in veacul al XIX-lea) nu se invoi Vasile Capsa sa vanda si reteta. Si nu era singurul care tinea ca ochii din cap la retetele lui, nu doar de dulceturi, ci si de biscuiti, fursecuri, budinci, serbeturi, bomboane, torturi si alte multe cofeturi dulci si aromate.

In anul 1928, Emil Frederic, cofetar bu