Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea, pe blog: „Ponta încearcă şah la Traian Băsescu. Preşedintele îi dă mat!“

Publicat in Adevarul, vineri 2 august 2013 ·

Deputatul PDL Elena Udrea scrie vineri, pe blogul personal, că „premierul încearcă jonglerii diverse“ pentru a evita „asumarea eşecului uriaş care va fi privatizarea CFR Marfă“.

„După ce Preşedintele i-a cerut să rămână ministru la Transporturi şi să finalizeze procesul de privatizare al companiei, conform obligaţiilor pe care Guvernul şi prim-ministrul şi le-au luat în faţa FMI, Ponta a încercat să paseze problema în braţele lui Traian Băsescu, cerând avizul CSAT, deşi ştia că acesta nu are nicio implicare“, explică Udrea.

De asemenea, ea aminteşte de „o Hotărâre CSAT din luna februarie 2013, luată cu participarea“ premierului, „în care se spunea clar că este treaba Guvernului, dându-se aviz pe strategia de privatizare propusă de acesta“.

„Dar Ponta s-a făcut că nu ştie, aşa că Preşedintele i-a scos frumos hârtia“, adaugă deputatul PDL.

„Ponta insistă, strategii lui marşează şi astăzi trimite hârtie la Cotroceni, prin care cere Preşedintelui să convoace Consiliul. Şah, i-au zis consilierii lui geniali. Ei, ce să vezi? Traian Băsescu face convocarea de urgenţă (...), doar că Victor Ponta este deja în avion, în vacanţa binemeritată!“, arată Elena Udrea. „După ce s-a străduit să arate că este un premier responsabil şi ştie ce are de făcut cu privatizarea de la CFR Marfă“, acesta lipseşte de la şedinţă, mai scrie deputatul PDL.

„Deci, mat, domnule Ponta! Când te apuci să joci şah, ai grijă să nu începi cu cel care a inventat mat-ul în politică!“, încheie Elena Udrea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°