Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud anunţă că în Peştera Tăuşoare nu se va practica turism de masă, tarifele stabilite de CJ urmând să fie percepute doar speologilor amatori sau profesionişti care coboară în peşteră în echipe de maxim zece persoane, de cel mult două ori într-o lună.
Managerul Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Gavrilaş, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că s-a înţeles greşit faptul că peştera este deschisă oricărui turist care vrea să o viziteze.
"S-a înţeles greşit că o poate vizita oricine. Ministerul Mediului a stabilit nişte tarife pentru vizitarea ariilor protejate din întreaga ţară, iar la nivel judeţean s-a luat o hotărâre în acest sens, de aplicare a hotărârii ministerului. Numai că Peştera Tăuşoare are regim special. În această peşteră sunt specii şi habitate de interes naţional şi comunitar, iar noi, Complexul Muzeal, ne-am luat angajamentul, în calitate de custode al ariei protejate, să asigurăm o protecţie eficientă a peşterii şi a valorilor patrimoniului natural. Regulamentul ariei protejate prevede că vizitele nu pot fi mai mult de două pe lună, în echipe de maxim zece speologi. De asemenea, pe perioada septembrie-aprilie, vizitele vor fi întrerupte, pentru a proteja coloniile de chiroptere care folosesc peştera ca habitat de hibernare. Aceste restricţii au fost prevăzute pentru a nu depăşi, prin activitatea antropică, suportul de mediu al sistemului cavernicol. Este vorba, aşadar, de maxim 120 de turişti speologi pe an", a declarat Gavrilaş.
El a explicat că, în conformitate cu prevederile regulamentului de funcţionare, activităţile speologice permise în aria protejată sunt următoarele: activităţi ştiinţifice, didactice şi de documentare; speologice-explorative; ecologice; activităţi turistice speologice specializate.
"Taxa de vizitare care a fost aprobată de către CJ