Pe lângă multe minusuri, recensământul efectuat în 2011 a scos la iveală că judeţul Buzău se află pe locurile fruntaşe la ponderea femeilor văduve. Nu mai puţin de 17,6% dintre buzoience şi-au pierdut soţii în ultimii ani.
Recensământul din 2011 scoate la iveală noi amănunte despre viaţa socială a judeţului. După anunţul staisticienilor potrivit căruia judeţul Buzău a pierdut în ultimii 10 ani circa 50.000 de locuitori şi că ne aflăm pe locurile fruntaşe în ceea ce priveşte vârsta înaintată a locuitorilor, iată că Buzăul mai „câştigă” un titlu: judeţul văduvelor.
Singuri şi bătrâni
Rezultatele recensământului efectuat în 2011 arată că în judeţul Buzău trăiau, în anul respectiv, 451.069 persoane. Spre comparaţie, la ultimul recensământ efectuat în 2002, numărul total al buzoienilor era de 496.214 persoane. În plus, ponderea persoanelor trecute de vârtsa de 60 ani este printre cele mai mari din România.
Asta înseamnă o îmbătrânire accentuată a populaţiei prin reducerea bazei piramidei demografice. Practic, după cum arată datele statistice, în 2011 se înregistrau 116.336 persoane trecute de 60 de ani. În procente, acest lucru se traduce prin 25,79% din populaţia judeţului, şi doar Giurgiu şi Teleorman ne mai întrece în această privinţă. Nici în ceea ce priveşte numărul persoanelor plecate peste graniţă nu stăm prea bine, 10.034 buzoieni alegând să trăiască pe alte meleaguri, cel mai probabil în Spania şi Italia.
Judeţul văduvelor
Cât despre datele pe sexe, statistica arată că în judeţul Buzău există 17,6% femei văduve, cifre ce ne plasează din nou, pe primele locuri în ţară. Aşa cum era de aşteptat, doar Giurgiu şi Teleorman ne mai întrec. Comparativ, în Teleorman, Mehedinţi şi Dolj întâlnim cei mai mulţi bărbaţi văduvi. Cât despre persoanele divorţate, recensământul arată că în Bucureşti, Hunedoara şi Braşov întâlnim ce