Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul național al Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, prezent la Timișoara cu prilejul zilelor orașului

Publicat in News Timisoara, vineri 2 august 2013 ·

Liderul național al partidului Forța Civică, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, a susținut astăzi în Timișoara o conferință de presă ocazionată de prezența sa pentru două zile și jumătate în orașul de pe Bega, pentru a fi alături de timișoreni la sărbătoarea zilelor orașului.

În cursul dimineții, Mihai Răzvan Ungureanu a fost prezent și la Făget, unde a participat la festivitățile prilejuite de organizarea unui tradițional târg local și a avut întâlniri cu primarul din localitate și cu numeroși cetățeni.

Pentru această după-amiază și pentru ziua de mâine, sâmbătă, 3 august, pe agenda fostului premeier se află participarea la evenimentele culturale și concertele prilejuite de marcarea Zilelor Timișoarei, iar în cursul dimineții de mâine, începând cuj ora 11.00, Mihai Răzvan Ungureanu va fi prezent și la sediul Areopagus, la invitația mai multor personalități marcante ale vieții culturale timișorene.

În întâlnirea de astăzi cu reprezentanți ai presei timișorene, liderul național al Forței Civice a făcut referire la multe dintre subiectele fierbinți aflate pe agenda sa de lucru, dar și la problemele de ordin general cu care clasa politică din România, incapabilă în 23 de ani să articuleze un proiect de țară coerent pentru România, potrivit opiniilor formulate chiar de fostul premier, se confruntă în acest moment, atrăgând un val fără precedent de nemulțumire populară, cauzat de situația economică tot mai precară.

“Liderilor Opoziției din România le lipsesc, din păcate, timpul, energia sau entuziasmul pentru a merge printre oameni“,

este de părere Mihai Răzvan Ungureanu, care a precizat că în afară de sine și de președintele României, majoritatea oamenilor politici de la noi par a-și fi luat vacanță.

“Ar fi necesară prezența colegilor politicieni pe teren pentru a da seamă în fața oamenilor”,

consideră Ungureanu, care ate

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°